Urban Bacau facebook Urban Bacau Instagram Urban Bacau Youtube
urban bacau
Postat la data de 10 septembrie 2017


aerostar cu caruta

bct

reclama parteneri
Bacalaureatul începe anul viitor pe 12 februarie
Prima sesiune a examenului național de bacalaureat va începe în 2018 în luna februarie, cu probele de evaluare a competențelor, urmând ca în iunie să se desfășoare probele scrise, conform calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației Naționale.

Astfel, în 12 și 13 februarie 2018, va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14-15 februarie.

În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D) iar în 21 și 22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă — Limba și literatura română — Ea) — va avea loc luni, 25 iunie. Probă la Limba și literatura maternă — Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) — proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă — la alegere a profilului și specializării — proba Ed) — se va desfășura vineri, 28 iunie.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12,00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12,00 — 16,00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie — 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

Potrivit ordinului, a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2018 are următoarea structură: 10 — 13 iulie înscrierea candidaților, 27 iulie înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe.

Pe 20 august se va susține proba scrisă la Limba și literatura română, pe 21 august — cea la Limba și literatura maternă, 22 august — proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august — probă la alegere a profilului și specializării.

Între 24 și 27 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august — evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29 și 30 august — evaluarea competențelor digitale.

În zilele de 30 și 31 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Pe 1 septembrie vor fi afișate rezultatele (până la ora 12,00) și vor fi depuse contestațiile, între orele 12,00 și 16,00.

Pe 6 septembrie vor fi făcute publice rezultatele finale.

Vizualizari


Articol by | bacau.net | 10.09.2017
Bacau - Capitala Tineretului din Romania

Vrei un website de succes ? Contactează-mă !

Telefon:0748 325 624 Email:stefan_laiu@yahoo.com

Stiri recente
Arhiva articole

© 2012-2017 Urban Bacau Media | Toate drepturile rezervate | Design by: Stefan Lăiu | Administrator: Nordist Bacauan | Logo by: SiiR Background Credit : This is Bacau