Rahaţii se denunţă!

Pocket

De la o zi la alta întrezăresc tot mai puține șanse ca normalitatea să se reinstaureze în România. La naiba cu parvenita aia blondā de motostivuitor de la egalitatea de șanse, cu imoglobina din fruntea guvernului, care mai bine rămânea în până mea să respire aer occidental în Pakistanul mamii ei de Uniune Europeană, cu pămpălăul ăla de Andrușca de la cârma economiei naționale care crede și acum cā legislativul este sinonimul guvernului, sau cu nea Caisă Panglicā din Cetatea Sucevei.Ăştia sunt nevinovați pentru că sunt lipsiți de pregătire și este mare păcat să-i judeci pe proştii care nu știu nici ce mâncā, nici ce cacā, dar nici mâna sau buca cui o pupā.Pe mine mă îngrozește spectacolul grotesc de ameninţări și denunțuri practicat de unii tovarăşi de pahar, ciolan și guvernare, cărora gloata credulă, chiar genial de credulā, i-a împovărat cu responsabilitatea cârmuirii.Când l-am văzut pe nemernicul ăla de Ghiţă, deputat în Parlamentul României și membru în comisia de supraveghere a SRI cum se trăgea de brăcinari într-o viluțā din Cheia cu șeful operativ al instituției pe care el cică o verifica, mi-am spus că este un nefericit accident. Apoi au apărut doamnele de fier de la Paris. Blonda care penetra poarta Cotrocenilor când doreau zulufii domniei sale și Bica pe post de pisicuțā de companie. Când treceau cocoanele prin Victoria Socialismului, se zguduiau clădirile ministeriale cu tot cu personal. Acum că le-a plecat marinelu de pe corabie cu vestele de salvare cu tot, s-au tupilat în cușca de Costa Rica și-au început să ne dea lecții de moralitate.Și iar apăru Ghiţă din tranșeele lui Tito și începu a rage cum mai toți demnitarii români începând cu Dragnea, Ponta și Varanul lui Gâdea, formau șiruri, șiruri la porțile cetăţii K2 pentru a pupa brandul musculos al gheneralului Coldea, la fel cum pupā babele moaștele Sfintei Paraschiva în vechiul târg al Ieșilor în miez de octombrie. Și ca spectacolul să fie complet, un alt deputat din Parlamentul Național, un căţeluş râios, o corcitură între pechinez și şobolan, pe numele lui de Vlāduț Cosma ne povestea cu bărbăţie cum deputat fiind, îl dădea în gât pe Ponta cu tot ce dorea un procuror diliu. Arătarea pe atunci nu avea curajul să se ducă la tribuna Parlamentului și să dea de pământ cu toate portocalele ce instaurau justiția africană. Acum că nu mai este deputat dar are cinci dosare penale pe rol, şi-a adus aminte că este posesor de sculă. Măcar de s-ar fi oprit porcāiala aici, dar alt personaj sinistru, general MApN cu patru stele, și -a amintit cum l-a făcut pe Dragnea șāf peste Liga Aleșilor Locali prin șmenuieli.Penalul nu a rămas dator și l-a atacat pe Ponta. Brusc și-a amintit cum acesta în cârdăşie cu fantoma lui Barbă Neagră a negociat trei nume. Nițu, Bica și Koveși. Bietul de el nu avea nicio putere de a se opune binomului. Era doar președinte executiv al partidului de guvernământ și un amărât de ministrul la dezvoltare cu rang de vicepremier. Nașpa! Dar credeți că Ponta a rămas dator? Ei, rahat! Și-a amintit și el cum l-a luat de lăbuţa pe Dragnea și s-a dus pușcā la sediul SRI, pentru a bloca un flagrant ce tocmai i se aranjase lui Livache. Tov procuror Ponta a omis în schimb să ne spuie ce treabă avea SRI-ul cu flagrantul.Vă dați seama în ce țarā trăim? Vă dați seama pe cine am propulsat în structurile de conducere ale statului āsta care se pregăteşte a împlini 100 de ani? Vai de viitorul copiilor noștri, dacă nu ne trezim la realitate! Articol by Gabriel Balan 2018

Lasă un răspuns