Cum e să fii băcăuan de pe Centru?

Pocket

Chiar, cum o fi? M-am tot pus în locul cetăţenilor ce plătesc impozit de centru în ultimii ani. Păi să mă gândesc… Înainte de toate să fii de centru înseamnă să poţi fi în stare să “înghiţi” decibelii puşi la dispoziţie de administraţia locală cu ocazia diferitelor evenimente organizate aici (ce-i drept din ce în ce mai puţine), apoi zarva şi forfota existentă aici mai ales în week-end când mulţi băcăuani preferă plimbările prin zona centrală (ce-i drept şi asta e din ce în ce mai puţin prezentă).Nu-i de neglijat nici nivelul impozitului pe proprietăţile deţinute în zona centrală, asta tot la categoria minusuri.Dar hai să vedem ce plusuri există, că doar n-o fi aşa rău să ne ducem existenţa în centrul municipiului Bacău. Păi nu la plusuri trebuie menţionată curăţenia de care se ocupă administraţia locală în centrul oraşului? Cum adică nu-i curăţenie? Păi am putea face noi puţină curăţenie că doar n-o fi aşa scumpe măturile şi la urma urmei cică puţin voluntariat nu ar strica şi mai cu seamă ar face parte din civilizaţia secolului 21 pe care ne-o dorim, aşa ne sfătuiesc unii… Piţi nu are decât 150 de angajaţi la salubritate, trebuie să fim îngăduitori…:)La plusuri putem nota şi reabilitarea clădirilor pe banii primăriei? A… nu-i doar pe banii lor? E şi pe banii proprietarilor cică şi chiar nu puţini că dacă e să măsor cei peste 12.000 de lei minim pe care trebuie să-i scoată din buzunare pentru a contribui la siguranţa clădirilor, nu-i chiar puţin. Şi mai cu seamă că e puţin obligatoriu. Eventual cu rate pe 20 de ani că pot plăti şi nepoţii. Să stăm liniştiţi zic pentru că încă e la nivelul de ştire populistă, până să înceapă efectiv lucrările mai trecem vreo 3 avarii ThermoEnergy. Dar e important că e tot la plusuri.Am zis că bomboana de pe colivă e iarna când se umblă cu (boboteaza era să zic…) deszăpezirea. Atunci sunt cei mai privilegiaţi, clar :). 5 tractoare Universal 650 de ultima generaţie trec de zor prin fata instituţiilor locale şi judeţene, adică tot pe centrul de care vorbesc şi sunt în stare să scoată şi asfaltul din stradă, doar să se vadă zelul de care dau dovadă administraţiile. Azi de exemplu, un miniutilaj nou nouţ se învârtea bezmetic prin Piaţa Tricolorului unde mai erau 2 lopeţi de zăpadă şi parcă juca Luxor, încercând să nimerească bulgărele de zăpadă pentru a-l duce 20 de metri mai “harcana”. Bineînţeles că am apreciat îndemânarea conductorului care era să smulgă un stâlp de iluminat din pământ în cursa lui nebună. Un angajat căruia nu i s-a permis repaosul de duminică binemeritat aştepta în coada lopeţii la vreo 20 de metri să îi acorde ajutorul cuvenit. Şi asta în timp ce munţi de zăpadă neagră deja zăceau mocnit în zonele mărginaşe ale oraşului. Asta înseamnă să ai privilegiul de a locui în zona centrală.Era duminică şi trebuia scos utilajul minune în centrul oraşului pentru că prostimea ce e folositoare doar la vot trebuia să vadă zelul administraţiei… şi a văzut.Pe Războieni o şoferiţă simpatică la volanul unul camion de mare tonaj aştepta să fie încărcată cu zăpadă de către un utilaj ce era prevăzut cu o cupă. Tot pe centru zic… Mare desfăşurare de forţe pentru că vremea permite, vreo 5 grade afară, soare…La vreo câteva sute de metri mai încolo, la intrarea în Cancicov din partea UPU zăceau doi munţi de zăpadă neagră de mare frumuseţea… cam două camioane gen. Concluzionez singur mai ales că postez pe facebook imediat şi văd comentariile cetăţenilor… aia care nu-s pe centru. La ăia merge Piti cu planşetă şi markerul şi le explică despre proiectele măreţe. Nu singur ci cu aplaudacii…Aşa-i pe centru… Articol by Nordist2018

Lasă un răspuns