Spune-ne ce datorii mai ai, ca să ştim pe unde să ne relaxăm la vară!

Pocket

Auzirām cā primarele nostru, le pregātește țâncilor de 1 Iunie, o mare surprizā. Le oferā șansa de a se plimba cu trotinetele, tricicletele și rolele printre grātare pe care sfârâie micii, mese pline cu bere, shaormerii, cafenele și tot felul de chestii comerciale care produc mālai, mult mālai, de se meritā sā te urinezi pe el de parc, mai ales cā pādurea asta urbanā cu alei, dichisuri, colțuri cu amintiri și balansoare pentru inimi zburdalnice, a fost donatā urbei de un înaintaș de seamā a hidrei liberale, iar acum el, omul schimbārii, geniul neînțeles al administrației publice, trebuie s-o cheptene, māture, lumineze și toate alea, astfel încât sā aibā omul unde se relaxa la umbra unui copac, întins pe iarbā sau pur și simplu stând pe o bancā și încercând a se contopi cu liniștea și puritatea naturii.Da bine bāi, primarul lui pește prājit, dar de crâșme, terase, pub-uri, shaormerii și cafenele duc lipsā bācāuanii? Ai de plātit niște datorii unor bāieți deștepți de-ai scos la mezat și ultimul loc verde de liniște al urbei? Chiar n-ai înțeles cā primarul este la dispoziția cetāțenilor și nu invers? La varā pe unde te vei plimba cu familia? Printre mese, cālcând pe capace de bere și coji de semințe? Mai gândește-te! Articol by Gabriel Balan2018 vizualizari articol

Lasă un răspuns