Ce a rămas în 2018 din fabrica de zahăr de la Sascut?

Pocket

Puţină lume ştie azi că în judeţul Bacău a fost construită prima fabrică de zahăr din ţară. Construcţia a început în anul 1875, pe moşia Elias din Sascut iar fabrica a funcţionat până în 1998, când şi-a oprit producţia din cauza unei ciudate avarii. În acelaşi an falimenta Zahărul Bucecea, la trei ani după ce Zatrus Truşeşti fusese închisă.Pe moşia Elias, la circa trei kilometri de satul Sascut, în 1875, grupul italian “Sgerdelli, Montenari şi Borghetti” începea construcţia primei fabrici de zahăr din România. După doar un an de zile, în 1876, pe piaţa românească apărea primul zahăr fabricat în ţară.În 1899, în urma unei convenţii încheiate între Statul român şi trustul belgian “La compagne internaţionale de sucreries belges”, fabrica a fost preluată de acesta din urmă, care a adus îmbunătăţiri substanţiale procesului de producţie, reuşind să dubleze cantitatea de sfeclă ce putea fi prelucrata. În acelaşi an, s-a construit prima uzină electrică, ale cărei utilaje, după ce au fost renovate şi completate în 1926, a rămas în funcţiune până în 1998.Un an mai târziu, se construieşte uzină de apă, iar fabrica primeşte numele de “Danubiana”. Din 1930, fabrica trece în proprietatea unei societăţi italiene, care o va exploata până în 1941.Naţionalizata în 1948, fabrica de zahăr din Sascut va rămâne în proprietatea statului şi va beneficia de o serie de îmbunătăţiri care au avut ca obiectiv mărirea capacităţii de prelucrare şi creşterea productivităţii.Pe 13 octombrie 1998, fabrica şi-a încetat activitatea de producţie din cauza unei avarii tehnice la hornul cu var.Accidentul din octombrie 1998 nu a fost decât un pretext pentru închiderea definitivă. Situaţia financiară a fabricii era tot mai rea, în parte din cauza politicii economice a Guvernului, în parte din cauza lipsei de lichidităţi. Furnizorii de utilităţi au avut şi ei partea lor la căderea celei mai vechi fabrici de zahăr din ţară.Primele semne ale falimentului au început să se vadă în 1996. Creşterea masivă a importurilor de zahăr a dus la scăderea preţului zahărului, iar fabrica a trebuit să vândă sub costurile de producţie.Mari cantităţi de zahăr brut intrau în ţară din Republica Moldova la preţuri extrem de mici. Dar Moldova nu avea plantaţii de trestie de zahăr, însă importurile pe relaţia Moldova erau scutite de taxe vamale.În 1997, Zahărul Sascut a avut pierderi de 3,3 miliarde, iar în 1998 acestea au ajuns la 9,2 miliarde. Conform raportului lichidatorului societăţii, decapitalizarea fabricii a fost influenţată şi de angajarea şi utilizarea unor credite bancare în valoare de 7,7 miliarde lei, pentru care s-au plătit dobânzi de 2,8 miliarde de lei.În plus, din cauza accidentului tehnic din luna octombrie 1998, peste 17.000 de tone de sfeclă au fost transportate la fabricile de zahăr din Paşcani, Buzău şi Bod, înregistrându-se pierderi în valoare de peste 350 de milioane de lei.Alte pierderi au fost determinate de calitatea slabă a sfeclei de zahăr şi de oprirea furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale, în acest din urmă caz rămânând în fluxul de fabricaţie producţie neterminată în valoare de 451 de milioane de lei.De asemenea, fabrica a livrat zahăr la beneficiari la preţuri sub preţul mediu de livrare şi pe bază de credit comercial angajând, în acelaşi timp, credite bancare. Cu alte cuvinte, fabrica a dat marfă pe datorie însă, a rămas fără lichidităţi şi a trebuit să se împrumute în bancă pentru a avea bani de salarii.FPS a încercat privatizarea fabricii de două ori, însă nimeni nu s-a arătat dispus să investească vreun leu în cumpărarea ei. Datoriile fabricii au ajuns să depăşească dublul capitalului social al societăţii, principalii creditori fiind Banca Agricolă şi furnizorii de energie. De exemplu, la 14 decembrie 1998, fabrica avea datorii cifrate la peste 8 miliarde de lei. 4,6 miliarde de lei era datoria către Romgaz, două miliarde, la Banca Agricolă. Fabrica mai avea de dat la buget în jur de 850 de milioane drept impozite şi taxe, alte 500 de milioane trebuiau plătite transportatorilor, iar 320 de milioane erau penalităţi care trebuiau achitate SNCFR.Când au luat decizia de a construi Fabrica de zahăr, acţionarii nu s-au gândit că la o sută şi ceva de ani de la montarea lor, utilajele vor funcţiona “ceas”. Două strunguri montate în 1875, chiar în anul înfiinţării fabricii, puteau fi folosite în ultimele zile de existenţa a fabricii, după ce au suferit unele modificări neesenţiale la începutul secolului trecut.De asemenea, centrală electrică montată în 1900 şi construită de Compania Generală de Electricitate Romana, era încă în stare de funcţionare, uimindu-i pe toţi specialiştii care au văzut-o.Există zvonuri cum că o echipă de la Muzeul Tehnicii din Berlin ar fi dorit să o cumpere, însă, din varii motive, tranzacţia nu a mai fost perfectata.Astăzi, în aprilie 2018 am obţinut imagini inedite din ceea ce a rămas pe acel loc. Ruine ce nu a prezentat niciodată interes pentru politica românească. Au distrus şi atât. De ruine se va ocupa istoria, cea care va consemna doar că a fost odată ca niciodată… şi mare păcat.Priviţi fotografii făcute astăzi în acest loc, unde există mii de acte aruncate prin clădirea părăsită, acte ce nu au contat niciodată pentru autorităţi. Articol by | Nordist | 4.04.2018 vizualizari articol

Lasă un răspuns