Ghinioane la pas printre ăştia de-s pesedişti.

Pocket

Foto : adevarul.ro Ghinioane la pas printre ăştia de-s pesedişti.De ce ghinion? Aşa-i spun unii, e acel cuvant prescurtat al propoziţiei care enumera nepotrivirile şabloanelor făcute în dosul şedinţelor cu aplaudaci. Adică nu-i deloc plăcut să fii mafiot în politica bolşevică, cu ambele picioare băgate în găleata cu ciment întărit deja, cu tot caşcavalul urbei pe masa din biroul tău şi să nu ai decât unul sau doi copii. Păi la câte felii de caşcaval ies din manevrele politice nu poţi acoperi functiile astea, astfel sunt nevoiţi să facă apel la rude, prieteni apropiaţi. Şi e păcat nene. Păcat să dai si la alţii.Ghinion cu Cancicovul, clar că da. Păi nu înţeleg cum de n-au votat consilierii dezmăţul viitorului apropiat. Zic că n-au fost atenţi la comanda lui Piţi, stăteau pe facebook admirând articolele pompierilor social media, astfel nu-mi explic ghinionul de a apăsa butonul greşit. Şi din acest motiv doamna Breahnă avea spuma laptelui la gură şi începuse să i se vadă venele? Tot din acest motiv aruncase şi acuzaţiile spre consilierul ce munceşte doar împotriva politicii ordonate de edilul şef? Să înţelegem că Bacăul nu-i pe roze pentru că acest Cristian nu-i născut mai devreme ca să poată fi belit ca mielul de Paşte? Ghinion, alt ghinion.Piţi ar fi vrut să termine Insula dar, ghinion, tot ghinion. De ce? Pentru ca ăilalţi, desigur ăilalţi nu au văzut că prin faţa intrării la Insula trece un nod important de ţevi. Tot ghinion. Precum cultura florilor de tei, aşa şi administraţia asta. Vor să polenizeze totul însă bondarii le încurca hărnicia. Ghinion. De ăştia cu familia… aia tradiţională ce să mai spunem? „Familia tradițională se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat și femeie. Celelalte familii se bucură de aceleași drepturi civile ca familia tradițională”. Simplu. Asta-i vraja care dacă ar fi introdusă în Constituţie…ar rezolva lucrurile şi nu mai chemăm, de-a-mboulea, un milion de oameni în stradă. Scutim niște bani, niște sanviciuri și ceva motorină. Dar ghinion, ea nu-i pusă în Constituţie.Cu ce au greşit ăştia să ajungă ţapii ispăşitori ai propriiilor activităţi? Ghinion când răsare soarele pesedeului şi pocneşte o ţeavă de la ThermoEnergy, una sudată de ăilalţi. Ei abia întinsese pătura şi se pregăteau de picnic, împărţeau micii şi muştarul şi deodată îi vazu’ pe ăştia de-s pompieri pe facebook că îi dădeau şuturi gospodarului care păstrează Bacăul în comă profundă.Şi când mă gândesc că a-ţi cere scuze public şi a-ţi prezenta demisia e lucru mare, ce ţine de o coloană vertebrală sănătoasă şi de o demnitate minimă… mă înfurii din nou pe insurgenţii care propăvaduiesc normalitatea. Ghinion să fie şi lipsa demnităţii? Clar că nu.Piţi ce-o fi făcând? Cum depăşeşte şutul în fund dat cu tehnica de stingător de serviciu, ieri? Şi ce vreme frumoasă afară, ce vreme numai bună de relaxare, ce agrement cu nişte mici în parc mergea acum, of. Ghinion, a rămas doar liliacul înflorit. O sâmbătă perfectă! Articol by | Nordist | 28.04.2018 vizualizari articol

Lasă un răspuns