Călătorie în timp. Azi unde mergem?

Pocket

Călătorie în timp. Azi unde mergem? Foto : Gafiuc Vreme frumoasă afară, weekend, mai exact duminică. Dacă e zi de odihnă, de relaxare şi de “încărcat” bateriile, ne gândim fiecare la modul cum putem profita de ea. Şi încep să-mi amintesc de astfel de zile petrecute cu 30 de ani în urmă. Ne gândeam să mergem la Ştrandul Tineretului, un loc fără lux şi calitate dar o bucurie a existenţei acestei locaţii exista atunci. Cu prosopul pe umăr, în şlapi, bermude şi tricou, o zbugheam spre bălăceala de acolo. Dacă nu aveam bani o luam prin spatele fostului stadion Partizanul şi ajungeam prin spatele ştrandului unde existau destule “găuri” pe unde venea mirosul de distracţie. O apă nu prea curată, dar nu ne-am îmbolnăvit niciunul vreodată. Nu ne era greu fără şezlonguri sau minibaruri, erau deajuns bazinele cu apă, o pătură şi toţi amicii din cartier. Şi uitam să mai plecăm.Dacă vroiam ceva mai diversificat, alegeam Insula de Agrement. 2 lei la intrare, terasele prezente acolo îţi ofereau cam tot necesarul, răcoritoarele şi micii la grătar erau cele pe care tăbăram după o baie făcută rapid la intrare. Lume multă mai mereu, aglomeraţia nu mai conta când puteai să te distrezi cu prietenii. Stăteam la cozi imense pentru un suc, un popcorn sau 2 mici. Ne delectam cu 3 pahare de seminţe la 1 leu bucata de la “antreprenorii” de profil pe care nu-i mai vedem astăzi. Căutam sălcii bătrâne pentru a beneficia de umbra atât de necesară unei temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Făceam un meci de fotbal pe terenul de fotbal neîngrijit, ne juleam adeseori în pietrele prezente prin nisipul mărunt, ne uitam galeş la domnişoarele frumoase ce aveau costume de baie mai cu ştaif. Dacă ne aflam într-un weekend mai bun din punct de vedere financiar, dădeam o fugă la ponton şi închiriam o barcă sau o hidrobicicletă. Mare nebunie, mergeam până sub podul Şerbăneşti şi înapoi. Doar pe alocuri zăream câte o trestie ieşită deasupra nivelului apei. Fumul de la grătare, mirosul de mici, zgomotele de halbe ciocnite şi muzica făceau un deliciu din timpul petrecut aici.Mai era un loc, ieftin, aproape de zona cartierului Nord unde locuiam, anume “Coada Lacului”. Aşa i se spunea. Greu îţi vine să crezi astăzi că acolo deseori nu găseai un loc bun de pus o pătură. Lume mai multă decât e azi prin Cancicov. La fel, grătare, salturi în apă, muzică ce răsuna din boxele casetofoanelor “Internaţional” şi gălăgia tipică a unei comunităţi ce se distra într-o astfel de locaţie. La doi paşi mai încolo, vreo 3-4 pescari încercau să-şi exercite pasiunea. O partidă de fotbal greoaie pe maidanul plin de dâmburi din care sărea mingea exact cum nu-ţi doreai. În general cam toată zona Nord era prezentă săptămână de săptămână acolo. Nu aveai nevoie de bilet, doar că trebuia să ai de acasă cam tot ce-i necesar. Dacă mă gândesc că mai traversam uneori Bistriţa pentru a merge prin livada ce exista spre Şerbăneşti, de unde furam în stilul lui Creangă nişte cireşe, mere, tabloul era complet. Jucam o septică cu amicii pe un soare arzător ce nu era oprit de nici un copac, mare problemă cu umbra acolo, dar o baie din când în când nu putea fi decât bucuria unei răcoriri într-o zi de vară în care nu aveam grija zilei de mâine. Superb.Dacă vroiam altceva, mai era la alegere şi Parcul Gheraiesti. Mergeam pe jos bineînţeles din Nord până acolo. Îmi aduc aminte de terasa existentă în mijlocul parcului şi căsuţele de camping unde închiriam câte una pentru a ne distra o noapte întreagă. Zburdau halbele de bere şi micii la tavă printre păturile prezente la tot pasul. Autobuzul cu numărul 4 aduceau băcăuanii până aici, de cele mai multe ori ajungeau atât de aglomerate încât nu puteai să respiri pe timpul călătoriei. Nu puteai nici să-ţi cumperi bilet pentru că mâinile îţi erau ocupate cu grijă bagajelor în care îţi cărai cele necesare. Aici ţin minte că era să mă înec cu ocazia unei bălăceli, deşi apa nu era mare. Era un parc îngrijit, aglomerat în zilele călduroase şi cu spaţii de joacă pentru gaşca noastră.Când eram sătui de bălăceli şi auzeam că a ajuns un film nou şi bun pe la cinematografe, dis de dimineaţă fuguţa la casa de bilete pentru una bucată la reducere, că la matinal era la jumătate de preţ. Şi ce să vezi, la 7.30 găseam cozi imense la casele de bilete de la “Muncitorul”, “Central” sau “Orizont”. Dar luam un bilet la 3 lei faţă de 6 lei preţ normal. Ce făceam cu restul de 3 lei? Simplu, o prăjitură la cofetăria din colţ de lângă “Muncitorul” şi un Cico. După filmul vizionat bineînţeles. Nu am uitat nici acum mirosul ăla îmbâcsit din sala de cinema şi cele 2 ore petrecute în picioare la vizionarea filmului. Că deseori nu prindeai şi loc. Dar ochii ageri şi urechile ciulite la filmul ce rula, te făceau să uiţi de oboseală, minunăţia aia de proiecţie pe perete te ducea într-o altă lume paralelă cu traiul ce îl duceam.Azi e duminică, vreme ploioasă, unde mergem? Articol by | Nordist | 13.05.2018

Lasă un răspuns