Alo, aterizează stră(Veorica). Să pariem câte gafe face!

Pocket

Să facem gălăgie. Vin 3 pedesiste să ne explice ce vremuri ne aşteaptă. Ce de bani ne vin moca. Ce proiecte pe hârtie, ce sprijin ne oferă, ce cuvinte magice au pentru realizările din Bacău. Poţi să crezi că nu scoate Veorica nişte porumbei pe gură la întâlnirile din 21-22 mai din municipiul Bacău?Pregătiţi-vă “orechile” pentru ce-i mai bun. Analfabetismul vine pe meleagurile noastre. Sper să nu se facă vreun protocol, nu de alta dar prim ministra e cu pluta la de’astea. Şi cum vin astea 3 dudui să ne explice că aşteaptă la graniţa cu ungurii vreun miliard de euro special pentru investiţiile de anul ăsta, că e anul investiţiilor dacă nu ştiţi. În ce domeniu? În toate taică. În toate domeniile. De toate pentru pulime. Dacă spune comisarul european, aşa e, că el spune „Peste un miliard de euro vor fi investiți în dezvoltarea urbană în România. Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijinul necesar autorităților române pentru că aceste resurse să fie folosite cât mai bine și cât mai repede. Ele reprezintă pentru orașele din România o ocazie ce nu poate fi ratată.” Să mori tu? Păi cu Veorica ratezi şi de la un metru.

La cum vede marioneta asta economia românească, la cum îi dictează Daddy, nu nimereşte nici dacă îi pui asta în poală dedicat. Cică, Corina Creţu critică activitatea de la transporturi, ăsta mititelu’ de-i băcăuan, Şova i se spune, se scuză, cică “Scrisoarea comisarului european Corina Creţu face referire la perioade anterioare exerciţiului pe care MT îl are în ultimul an”. S-a simţit cu musca pe căciulă? Sau poate el are realizări şi nu ştim noi, în afară de aia cu “Autostrada va fi gata când va fi gata”. 4 proiecte în ultimii 4 ani, atâta performanţă de nu mai au ăştia timp de somn. Dar cică laudă proiectul cu Centura ocolitoare a Bacăului. Băi, voi sunteţi nebuni? De laude avem nevoie sau de Centură? Cică merge Veorica pe Insula de Agrement, da, să vadă ea cum e cu stuful de acolo. Eventual să facă rezervare pentru Revelionul 2019. Că va fi şi gata şi fain rău. Nu mişcăm nimic în ultimii ani, fonduri europene zero. Comisarul european mai precizează că din această cauză țara noastră riscă „dezangajări imediate”. Păi cum naiba să-ţi mai dea ăia bani dacă tu nu ştii şi eşti incompetent în a cheltui suma? Ei îţi dau dacă vrei să faci treabă, dar ăştia ai noştri fac mai mult politică pe la toate colţurile, evitând şi a munci un pic.

Deci la Bacău se va discuta despre proiecte europene cu Veorica, Creţu şi Plumb. Extraordinar! Dau astea prosperitatea pe toboganul municipiului, să veniţi să luaţi “lumină”. Minunile poposesc la Bacău, miliardul de euro stă să facă ceva pui de centuri, insule şi spitale pe la Bacău. De pe hârtie, că doar el (miliardul), e pe hârtie. Cică întâlnirea cu cetăţenii de la Universitatea V. Alecsandri între astea 3 şi populimea e marţi. Ce vorbeşti dom’le? Cetăţenii îs tot ăia de i-ai adus cu japca pe la Domniţa Maria? A? Piţi, ştii ceva? Ai aranjat treaba? Nu de alta dar o iau ăştia de-s băcăuani în şuturi şi aia săraca nu va şti ce să răspundă, că nu-i tăticul lângă ea. Să vezi tu ce articol face Bibire & comp., nebunie mare, ăştia tre’ să scrie ceva frumos că au primit cam puţin caşcaval luna trecută din visteria primăriei. Şi bagă Bibire nişte proiecte măreţe, termeni ficşi şi poze cu blonda analfabetă. Vin pesedistele la Bacău mâine. Staţi liniştiţi, nimic nu se întâmplă după. E doar de imagine. Noi rămânem cu ale noastre, ele vând gogoşi în continuare. 

Lasă un răspuns