Tragediile românilor plecaţi. Familiile care au pierdut tot!

Pocket

Se întâmpla şi înainte de anul 2000 dar mai cu seamă după. După ce s-a dat liber la ieşirea în UE, românii au dat navală înarmându-se cu speranţa unui trai mai bun. Au lăsat în urmă apartamente părăsite, părinţi trişti şi copii în grija unor neamuri, locuri de muncă prost plătite, agoniseala de până acum, orice i-a ţinut în ţara asta. Au plecat pentru un trai decent, unul ce l-au avut şi ei şi cei rămaşi acasă în sprijinul celor plecaţi. Majoritatea au dus-o greu până să se dezmeticească pe pământ străin, cu o limbă pe care n-o cunoştea şi cu oameni ce nu aveau obiceiurile noastre. O parte au reuşit din prima, au strâns cât să se pună pe picioare şi au revenit acasă. Dar cei mai mulţi au continuat să migreze şi să-şi trăiască viaţa în diferite ţări din Europa. O mică parte au reuşit să-şi ducă toată familia acolo, multe soţii şi mulţi copii au rămas acasă pentru a încerca să supravieţuiască. Toate astea pentru bani.

Dar s-a gândit cineva ce riscuri vor aduce plecările masive? Nu! Şi uite că de ani buni observăm pe la ştiri tragediile familiilor destrămate de plecările prin ţări străine. Soţii omorâte din cauza geloziei, copii ce şi-au pus capăt zilelor din cauza depresiei în care au intrat, lipsa unuia sau ambilor părinţi fiind cauza cea mai plauzibilă într-un decor al ipotezelor psihologilor. Accidente în urma cărora copiii, lăsaţi în grija bunicilor, mătuşii sau a surorii au decedat, cupluri ce au divorţat din cauza distanţei, copii abandonaţi prin centrele speciale, copii părăsiţi de unul din părinţi către cel ce a rămas acasă pentru a-l îngriji. Câte tragedii auzim zilnic? E preţul pe care îl plătim noi românii. Câţi români plecaţi au ales să încerce drogurile uşoare sau de mare risc? Câţi au pierdut tot ce aveau în România pentru ca apoi să nu reuşească unde au plecat, întorcându-se mai săraci şi cu mai multe probleme. Apoi tragedii în lanţ. Ieri am aflat de o nouă tragedie. O băcăuancă tânără a fost ucisă de prietenul ei într-unul din cartierele Londrei. Şi avea doi copii acasă plus însărcinată din nou. N-o fi şi tragedia asta inclusă în ceea ce numesc eu migraţia românilor? Ne bucuram din păcate la banii câştigaţi acolo şi apoi ne plângem pe umeri unul altuia. Cei nouă romani decedaţi în accidentul din Ungaria deasemenea. Oameni săraci plecaţi la muncă pentru un trai decent şi iată că s-au distrus copilăriile a 17 copii. Statul ăsta de care ne vorbesc guvernanţii nu are nici o vină? Am ajuns să plecăm prin străinătate cu riscuri mai mari decât plecau bunicii noştri în război. Trist.

Lasă un răspuns