Am fost o ţară de pensionari, devenim una de asistaţi social?

Pocket

Cică să nu fim împotriva ajutoarelor sociale că riscăm să-i lăsăm pe bătrânii neajutoraţi în cea mai proastă situaţie. Spune presa socialistă a partidului de guvernământ, presa locală, una din categoria specială a lingăilor de servici, alergând spre înaltele culmi ale progresului din 20-20. Cică după 89′ au muncit tot mai puţini oameni, astfel încât riscăm să le tăiem mult necesarul ajutor social oferit de statul român celor care nu au condiţiile îndeplinite pentru o pensie. Parcă aş plânge, parcă stau să cadă două lacrimi. Dar azi citesc un articol în care se menţionează cum ANAF-ul a intrat pe fir în ceea ce priveşte ajutoarele sociale încasate ilegal în momentul în care ăştia “bătrânii” de 30 de ani şi care mai vin acasă din când în când, trăindu-şi viaţa prin Anglia, au fost depistaţi cu ceva bănuţi în conturile bancare. Peste 3.000 lei, aşa ce-i la vedere, dar să luăm în calcul că aceşti asistaţi nu stau cu bani în bancă şi acasă mor de foame. Aşadar o duc bine şi acasă. Sau i-o fi strâns în conturi punând ban pe ban din ajutoarele sociale? Nu cred. Cică vreo mie de băcăuani au fost depistaţi cu venituri, inclusiv cele provenite din jocuri de noroc. Săracii, de plictiseală mai băgau o rosie-neagra. Şi cum să reacţionezi la o aşa treabă? Să mă gândesc cum îmi explica unul idiot ca e necesar să ne bazăm tot mai mult pe ajutoarele sociale? Adică să nu ne bazăm pe crearea locurilor de muncă şi pe economia ţării?

Cică să nu ne temem de lipsa banilor de pensii peste vreo 20 de ani că vor fi foarte puţini pensionari atunci, multe persoane lucrând fără forme legale şi prin ţări străine, astfel încât nu vor îndeplini prea mulţi condiţiile cerute de lege. Dar nene, vor fi ajutoare sociale mai multe ca pensiile. Iar tu, pe ăia îi plângi, pe ăia care muncesc la negru, prin ţări străine sau nu muncesc deloc, categoria din urmă având clar cel mai mare număr de persoane. Nu taică, cine nu munceşte sau munceşte fără forme legale sau cei care au contract de muncă prin ţări străine sau mai rău, muncesc fără forme legale pe acolo, să se gândească la anii de pensie de pe acum. Ajutoarele sociale sunt numeroase în rândul tinerilor şi mai ales în rândul romilor. Şi ştiu ce vorbesc. Sunt ăia pe care îi vedem la tv declarând că nu pot munci că îi dor oasele sau îi înţeapă inima şi refuză să meargă la muncă. Sunt persoane grav bolnave, având mulţi copii şi fiind singuri întreţinători, persoane ce întradevar au o situaţie dificilă în familie şi nu sunt ajutate, tocmai în detrimentul ăluia din mediul rural care ştie să voteze cu primarul şi care poate să alerge la mitingurile de susţinere ale partidului de guvernământ, oricare ar fi el, ăla care face coadă la oficiile poştale în ziua plăţilor de gen, stând cu orele fără să se mai plângă de vreo durere, ăia care rup crâşmele toată ziua neştiind cum se numeşte capitala ţării. Ajutoarele sociale sunt necesare în orice stat de drept doar că la noi un asemenea venit a fost încasat în mare parte de persoanele care nu meritau un astfel de ajutor. Vom deveni un stat de asistaţi social? Din banii cui?

Lasă un răspuns