“Sărutmâna şefu’, aş putea să… promovez?”.

Pocket

Am tot auzit zilele astea şi nu numai, că nu poate careva să refuze rugămintea şefului pentru că nu ar mai putea avansa în societate. Adică tac mâlc în faţa şefului, nu care cumva să-l supăr că ioc mărire salarială sau mai rău, ioc loc de muncă. În România bugetară lucrul acesta e destul de frecvent, încă de la angajarea în sine trebuie să vorbim de relaţii şi cunoştinţe bine împământate într-o instituţie, pentru că tu să poţi accesa acel loc de muncă. Odată angajat, şeful e şef şi-n p**a goală cum e vorba românului. Deci îi aducem ziarul, îi facem cafeaua, îi aranjăm cravată, îi spunem că-i cel mai inteligent om de pe pământ, doar-doar o veni vremea promovării sau mai ales o veni vremea restructurării de personal şi nu-i aşa, trebuie fixată bine relaţia cu şefu’. De câte ori nu vorbim în familie despre copilul altuia care vrea să se apuce de o facultate şi menţionăm faptul că dacă o face şi va lua cu brio examenele finale, e fix zero fără relaţii tari în vreo instituţie locală? De câte ori nu auzim că un student la teologie are nevoie de o sumă anume pentru a ocupa un loc de muncă pe măsură dorinţelor sale? De câte ori nu auzim cum cetăţenii sunt frustraţi de personalul îmbătrânit de la ghişeele instituţiilor locale care abia se mişcă şi te ţin ore întregi la “gemuleţ”? Să nu-mi explice careva că apare vreun post liber pe la birourile primăriei şi se afişează asta împreună cu data şi locul examinării doritorilor de a ocupa funcţia. Să nu vă imaginaţi vreo funcţie pentru care să vedem coadă făcută pe scările primăriei. Nu! Acolo merge vorba tete a tete între cei de “sânge” pur şi mai ales politic. Adică degeaba ai capacităţi să ocupi un post într-o funcţie publică, dacă nu te poate ajuta politicul şi pupatul moaştelor partidului de guvernământ. Mă refer la toate partidele ce s-au perindat pe la instituţii.

Am o soră cu vreo 5 mastere în diferite domenii, tocilară cum îi spun eu mereu. A încercat să caute un job pe la primăria municipiului şi era anul 2005. S-a interesat, a întrebat, i s-a spus că-i nevoie dar dacă n-are minim 5 ani de experienţă pe funcţia dorită sau vreun număr de telefon drăguţ, nu se poate. În anul ce a urmat a fost angajată dând un concurs la 10 mii de kilometri distanţă, undeva prin Canada. Ceva director de marketing, ceva companie cu vreo 10 mii de angajaţi, ceva ce nu i-a necesitat telefoane “drăguţe” şi nici vreo şpagă pe măsură. Doar pe baza unui concurs dat. Şi dacă e să mă gândesc că avea undeva la 3,5 mii dolari canadieni “pentru început”, plus cazare gratuită, e deja prea ştiinţifico-fantastic. Dar ideea e că nu ai loc prin instituţiile noastre de încrengăturile formate de zeci de ani. Un medic proaspăt ieşit de pe băncile şcolii are nevoie de cunoştinţe pentru a ocupa un loc bun sau dacă e de excepţie, “pa şi pussy”, drumul străinătăţii îl va lua. Orice societate comercială ce face promovări pe baza pupincurismului nu va progresa economico-financiar, la fel şi în cazul administraţiilor locale. Un trust de presă se poate prăbuşi dacă nu preaslăveste actuala guvernare.Promovarea pe baza culorii părului sau a neamurilor avute la nivel mai înalt nu poate duce decât la fiasco. Ca exemplu o avem pe Veorica ce a fost promovată în funcţie pe baza altor competenţe decât limba româna, cunoştinţele în materie de economie şi strategii sau alte lucruri necesare unei guvernări. Rezultatul îl avem zilnic la tv. Pupatul dosului nu a fost niciodată o scuză pentru cei ce au vrut să-şi menţină o funcţie sau să promoveze într-o altă, aici vorbim de o reuşită de moment. Dar nu mai putem vorbi de demnitate!Societatea româna suferă de calitate, una pe care o pot regăsi în posturile importante de conducere din Europa şi de peste ocean, acolo unde românii ce n-au avut relaţii pentru un job aici, duc o viaţă bună. Ne îndrumăm copiii să înveţe bine, însă cei ce reuşesc vor lua (încă) drumul străinătăţii.

Lasă un răspuns