Cod galben pentru Bacău, cod portocaliu pentru 4 judeţe din Moldova!

Pocket

După seceta ce a cuprins judeţul Bacău ca dealtfel mai toată ţara, de ieri au început ploile şi furtunile ce au făcut deja prăpăd în mai multe zone. În comuna Plopana o porţiune de drum judeţean a fost inundat el fiind necirculabil, apoi în comuna Răcăciuni ploile au inundat 3 gospodarii, apa venind cu debit mare din Ciucani, aşa cum se întâmplă mai mereu în zonă. Perioada ce urmează se anunţă că fiind una cu alte precipitaţii majore în judeţ şi anume un cod galben de furtuni şi ploi cu cantităţi de apă ce vor atinge 25-40l/mp. Din seara asta de la orele 21.00 şi până mâine după amiază, zona Moldovei va avea 4 judeţe sub cod portocaliu, anume, Suceava, Botoşani, Iaşi, şi Neamţ unde cantităţile de apă ajung până la 65l/mp. Mâine, temperatura nu va depăşi 18 grade Celsius iar vântul va bate cu putere în rafale.

Lasă un răspuns