Dacă tot ce decide Preşedintele este perfect, atunci de ce ne aflăm pe marginea prăpastiei?

Pocket

Am auzit unele comentarii ale unor analişti de politică internă şi chiar a unor fruntaşi ai opoziţiei, sau ce a mai rămas din ea, precum că Vlase Gabriel ar fi un apropiat al grupării Tudose, ba chiar mai mult decât atât ar fi o figură emblematică a fracţiunii moraliste din PSD, iar preşedintele ar fi dat un mare şah lui Livache prin nominalizarea deputatului la demnitatea de director al SIE.
Pe bune? 
Cu ce este mai bună, gruparea Tudose?


Mai crede cineva că în PSD există fruntaşi cu principii şi morală politică? Dacă ar fi fost, ar fi încercat să împiedice a accederea unui condamnat penal spre vârful piramidei partidului, şi de n-ar fi reuşit şi-ar fi prezentat demisiile de onoare.
La modul autoritar de a conduce partidul, iar dovadă stă stilul canibalic în a-şi devora proprii premieri, poate crede cineva că l-ar fi tolerat pe Vlase ca vicepreşedinte la CD, dacă nu ar fi fost ascultător?


L-a luat cumva în Elveţia de ziua Irinucăi, pentru a-l arunca din avion? Cu siguranţă, că nu!
Mulţi au crezut că bâlbâiala lui Livache la aflarea nominalizării ilustrului meu consătean, căci asta asta a devenit urbea lui Bacovia, s-ar datora nemulţumirii penalului vis a vis de succesul reputat de “disident”, iar Iohannis ar fi punctat decisiv în bătălia dintre Cotroceni şi Victoria.


De fapt, Dragnea a fost iritat pentru că Iohannis şi-a permis luxul de a face nominalizări din rândul locotenenţilor săi făra să-i ceară părerea, regula impusă de el în partid fiind ca el să decidă, numească, mărească, distrugă, înalţe sau înmulţească. La hidoşenia ce-i bântuie prin cerebel, nu m-ar surprinde să ordone roboţeilor din partid să respingă propunerea preşedintelui, căci un deputat în minus nu mai contează la câţi liberali bat la uşa lui Tăriceanu, fără a-i mai pune în calcul şi pe cei câţiva care rupându-se de mila aleşilor locali, votează cot la cot cu pesediştii.


În atare situaţie, poziţia preşedintelui tinde să devină extrem de fragilă. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile în ianuarie când a ratat ocazia de a-i arăta penalului că este dispus la luptă trântind-o pe Veorica şi solicitând o a doua propunere, mai ales că atunci avea de partea lui strada. 


Cine şi-ar fi închipuit în noiembrie 2014, că în numai patru ani vom fi aliniaţi pe marginea prăpastiei cu Dragnea respirându-ne în ceafă şi gata să ne împingă în prăpastia cu un singur deget, fiindcă preşedintele doar a urmărit cu atenţie şi a analizat cu profundă îngrijorare? Sau altfel spus, a procedat precum soldatul neinstruit. A tot somat până ce a uitat să tragă focul de avertisment în plan vertical.

Lasă un răspuns