Când suferinţa unui copil nu-i legată de unificarea a doua spitale.

Pocket

Foto din Parcul existent in zona URA, in spatele magazinului “2 Andrei”

Scandal, procese, tegiversări, analize, documentaţii, avize, protocoale. Astea-s cuvintele potrivite Spitalului Municipal, dacă mai există sau nu mai există deja în acte. Victoriile politice privind spitalele astea nu au nici o legătură cu profesionalismul sau birocraţia celor ce lucrează în instituţie şi a sistemului medical în sine. Afară vopsit gardul, înăuntru leopardul sau mai rău, agonia pacienţilor ajunşi pe holurile spitalului unde sănătatea e pe locul doi, conducând detaşat, orele de aşteptare şi hârtiile necesare.

Am primit ieri un mesaj de la un cetăţean băcăuan, indignat de felul în care a fost tratat la Spitalul Municipal, personal nimic nu-i nou sau senzaţional, asemenea poveşti le poţi asculta zilnic de la cei care le calcă pragul.

Bună ziua. Vin şi eu cu o poveste şi vă rog să îmi spuneţi dacă are logică sau nu. Pe data de 17.05.2018, băiatul meu în vârstă de aproape 2 ani fără câteva zile, a avut un mic accident (a căzut în mânuţă de pe un cub pe care se urcase). Am fugit repede cu el la urgenţe pentru că plângea în continuu şi se ţinea de mână, durându-l foarte tare. După 3 ore de stat la urgenţe ne-a văzut un doctor de altfel singurul pe ortopedie la pediatrie care a constatat că are o mică fisură şi pentru a evita alte riscuri trebuie pusă în gips pentru 20 de zile dar nu în ziua respectivă pentru că nu avea cine, ci a doua zi, pe data de 18.05.2018. Bun aşa?. A doua zi după câteva ore de aşteptat pe sala de la ortopedie (program de la 7, doctoriţa vine la 10!), copil mic de 2 ani trebuie să mănânce, să doarmă, să fie schimbat, mult noroc am avut cu câteva persoane drăguţe care la un moment dat m-au lăsat să sar rândul şi să intru în faţă în sfârşit, la doamna doctor care constată că deocamdată punem atela pentru 3 zile, apoi venim la închis gipsul.

Pe 21.05.2018, din nou la pediatrie aceeaşi coadă, aceeaşi situaţie, mulţumesc din nou persoanelor drăguţe care m-au lăsat să intru în faţă. Intru la domnul doctor al treilea şi al treilea consult, a treia părere care hotărăşte gips pentru 30 de zile cu revenire pe data de 18.06.2018 pentru a fi dat jos!!!. Astăzi de dimineaţă, prezenţi la pediatrie pentru a scoate gipsul pentru că aşa ni s-a spus de către ultimul medic specialist, dar ne-am izbit de un refuz. De astăzi s-a schimbat procedura şi pentru a da un gips jos trebuie “TRIMITERE DE LA MEDICUL DE FAMILIE” plus 2 cereri tip pe care le completezi acolo pentru a intra la consult. Da… trebuie trimitere când calci strâmb, te loveşti şi stai acasă câteva zile cu leacuri băbeşti, frecţii şi alte prostii apoi când nu mai suporţi te duci la medicul de familie şi pentru că nu e de competenţa lui îţi dă trimitere la un medic specialist dar eu am fost la urgenţe am trecut cu băiatul prin mâna a 3 specialişti pe bune.

Medicul este după amiaza deci încă o zi mai stăm în gips pentru că ei au program doar până la 12.00. Reacţia medicului de familie a fost de uimire şi mi-a spus că nu a auzit de aşa ceva, nu a fost nici o schimbare în sistem nici măcar nu ştia ce să treacă pe bilet. Eu i-am spus să treacă “vă rog să scoateţi gipsul, s-a terminat perioada”, a început să râdă şi a trecut “rog examen de specialitate”… aici se încheie povestea mea. Când scăpăm de birocraţie, de hârţogăraie, de umblătură degeaba, oare când? Eu cred că atunci când vom pleca cu toţii din ţara asta condusă doar de dobitoci şi hoţi. Vă mulţumesc pentru răbdare.”

Sursa : Vintilă G.

Lasă un răspuns