Piţi s-a înrolat în lupta cu ţânţarii din Bacău! Voluntar!

Pocket

Foto : Nicu Chiriac

“Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua în perioada imediat următoare, în condiţii meteorologice favorabile, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.”

Ura! Deci gata, s-a terminat calvarul. Dacă ai înjurat administraţia pentru incompetenţă, cât timp stăteai în parcuri şi te fereai de înţepăturile ţânţarilor, gata, poţi spune adio. Dacă te temeai să laşi geamul deschis seara că sigur te invadau insectele, dacă te fereai să te aşezi pe vreo pătură prin Gheraiesti sau în faţa blocului, de frica căpuşelor, gata, adio căpuşe. Primăria s-a îmbărbătat singură, s-a ambiţionat şi acţionează ca atare. Noroc că au trecut ninsorile astea, vremea nefavorabilă, pardon, despre ploaie trebuia să spun. Ei aveau de gând sâmbătă să dea cu pulbere şmecheră peste oraş dar a bătut vântul şi au venit ploile, aşa că au fost nevoiţi să amâne. Cică-i vorba de vreo 8.000 de hectare (tare-s curios cum măsoară ăştia cifrele astea, suprafeţele din contract), pe care le rezolvă cât ai spune “peşte”.

Credeaţi că a uitat Piţi de problema ţânţarilor? Dacă tot i-au necăjit ăia de-s aciuaţi prin parcul Catedralei unde stă el, a dat ordin pe unitate să se înroleze armata de la Direcţia de Salubrizare. Pregătiţi aparatele foto, urmează senzaţionalul avion galben! Treaba asta ne costă 110.000 euro, dar merită. Liniştea costă o avere. De zgomotul de la Hram am scăpat, urmează ţânţarii!

Lasă un răspuns