Borşul de fasole şi adolescentele “cât casa”.

Pocket

Tatăl, muncitor necalificat într-un depozit frigorific, să fie la vreo 40 de ani, liniştit, harnic şi mereu cu grijă pentru ziua de mâine. Soţia, stă peste program de cele mai multe ori pentru câţiva lei în plus, într-o fabrică de confecţii. Simpli şi modeşti. Nu vor prea mult pentru ei cât pentru cei doi copii ai lor. Stau în chirie, deşi lucrul ăsta le “mănâncă” cam o treime din veniturile aduse lunar în casă. Au şi o rată la bancă, aşa cum are tot românul, că nu-şi permitea să-şi cumpere ceva mobilă şi un frigider cu “banii în mână”.

Ambii copii sunt la şcoală, nu premianţi dar cât să nu îi facă de râs pe părinţii lor. Vorbesc cu el des despre cum era pe vremea noastră, ce ciudat să ajung deja să vorbesc în termenii ăştia. Pe vremea noastră… Dar timpul trece nepăsător pe lângă problemele noastre.

Vorbeam cu el despre borşul cu fasole, despre mâncărica de cartofi şi altele. Cică ăştia de-s tineri şi frumoşi nu mănâncă aşa ceva dacă fac în casă. Trec strada până la Fast Food şi “trag” rapid un “mec” sau o shaorma. Când vor o schimbare trec pe aripioare de la KFC. Dar mesele le iau în general prin oraş, acasă mănâncă rar. Întreb mirat, “deja”? Păi îşi permit să facă asta neavând un venit propriu? Se pare că mofturile sunt satisfăcute tocmai de dragul lor. O fi bine, o fi rău…

Vorbim la un moment dat despre timpurile când mergeam în oraş cu prietena, subliniez cumva “oraş”. Cică era altceva, oraşul însemna o prăjitură, o plimbare prin parc, una pur şi simplu prin centrul Bacăului, la urmă un film bun la cinema. Acum cică termenul de “oraş” e sinonim cu “mall”. Când îi aude pe copii că ies în oraş, automat înseamnă că ies la Mall. Acolo “trag” un joc video, acolo mănâncă, acolo beau un suc, acolo se plimbă cu prietenul de mână, de-acolo îşi cumpără “teneşii”.

Mănâncă ăştia borş de fasole?”, se repetă el. Ştiu ăştia dimineaţa de margarină şi magiun? De un ceai cu unt? Lor le trebuie la McDonalds. Plimbările prin Cancicov sunt obligatorii alături de “Hoverboard”, timpul liber îl petrec pe laptopul de gamming cu băieţii. Are o grămadă de prieteni, virtuali. În realitate arareori se întâlneşte faţă în faţă. Trăiesc mai mult virtual. Cu shaorma în dreapta laptopului.

Apoi văd des adolescente ce nu au mai mult de 15-16 ani dar depăşesc greutatea de 80 de kilograme. Arată ca nişte butoaie în care fermentează borhotul de prune ce dă să “explodeze”. Dar sunt extrem de frumoase cu “boticul” ţuguiat pe Instagram. Şi-s deştepte, că inteligenţa lor se măsoară în numărul de like-uri de pe facebook sau urmăritorii de pe “Insta”. Nu mai contează că nu dau bună ziua vecinilor de pe scară, asta fiind deja un update ce nu-i instalat. Contează că-s cât casa dar oglinda le reflectă faptul că-s exact “trase prin inel”.

A mânca sănătos e ceva deplasat pentru astfel de “dive”. Borşul de fasole e ca Hitler în istorie, un personaj învechit şi demodat. Dar poate faceţi shopping, locul de unde puteţi să vă cumpăraţi un cântar. Şi vă puteţi privi mama cât de bine arată chiar dacă au dublul vârstei voastre. Pentru că nu ştiu de burgeri, au stat la oală în timpul liber.

Azi, în centrul oraşului, o tipă destul de tânără, la vreo 90 de kilograme şi 1,60m, înfuleca nervoasă dintr-un kebab. Poate aveţi o imagine mai penibilă…

Lasă un răspuns