Cronicile unui război pe timp de pace.

Pocket

Prietenii buni, împart berea împreună, grătarele la iarbă verde, ponturile şmechere de la magazinele cu reduceri, folosesc acelaşi deodorant, acelaşi timbru vocal, îngăduitori ambii, mulţumiţi până la maxim unul de altul. Nici nu pot parcă, unul fără altul în vreun weekend cu vreme perfectă. Nu concep relaxarea făcută separat. Pun bagajele în maşină, îşi iau copiii şi soţia şi merg în vacanţe împreună, îşi beau cafeaua dimineaţa împreună, citesc acelaşi ziar, sunt suporteri înfocaţi a-i aceleeasi echipe, îşi împrumută şi pantofii şi batista dacă e nevoie. Au agenda telefonică identică, şi Stan şi Bran notat în ambele telefoane. Chiar dacă-i furtună, cod roşu de inundaţii sau soare puternic, ei sunt împreună. Despre prieteni vorbesc.

Dar ce se întâmplă când intervin intemperiile de altă natură. Să te ţii băiete. Şi mă refer aici la apartenenţa politică, la simpatia politică sau la părerile personale când vine vorba de vreo decizie CCR, de vreo decizie a preşedintelui României sau de vreo declaraţie a unui politician ce se află în tabere diferite. Aici intervin extratereştrii, Neti Sandu şi horoscopul ei, furia lui Celentano din Fierbinţi şi prezicerile lui Nostradamus. Şi începe tăvălugul, cuvintele acre şi pietrele aruncate. Uită tot ce-a fost mai frumos între ei. Până acum, oamenii îşi dădeau în cap de la pământ, acum au început de la politică. Doi foşti prieteni, dacă nu-s actuali #rezist, pa şi puşi. S-a terminat şmecheria.

Unde s-a ajuns. Ne alegem în ziua de azi prietenii cu aceleaşi gusturi politice sau îmi pare mie exagerată realitatea? Cât de greu ar fi să avem prietenii fără “block” politic? Habar n-am, nu pot înţelege.

Lasă un răspuns