Astăzi la 17.15 în Piaţa Tricolorului s-a lansat oficial iniţiativa “Oameni noi în politică”

Pocket

O zi călduroasă de toamnă şi oameni veseli în Piaţa Tricolorului. Oameni în care văd speranţa unui viitor mai bun, oameni ce dintotdeauna au vrut binele. Mulţi nu înţeleg despre ce se întâmplă în Piaţa Tricolorului, văzând voluntarii #oameninoi, cei în tricouri albe. Unii se apropie timid şi întreabă despre ce-i vorba. Tinerii care ajută la strângerea de semnături au în “bagajele” lor multă răbdare. Le prezintă pliantele tipărite cu detalii despre iniţiativă, le explică în detaliu despre ce-i vorba.

Oamenii pun intrebari despre “Oameni noi in politica”

Astăzi e 14 septembrie 2018 şi s-a lansat oficial iniţiativa cetăţenească “Oameni noi în politică”. Mihai Poliţeanu, de la Iniţiativa România e prezent la evenimentul ce dă startul noii iniţiative. Îi văd pe neobosiţii Iulian Mititelu, Andreea Negru şi Cernic Sebastian. O recunosc şi pe Ana Groza, cea cu “energie infinită” aşa cum îmi povestesc prietenii. Şi încă vreo 14-15 voluntari. Oamenii ascultă detaliile explicate de voluntari şi semnează.

Primele semnaturi pentru initiativa cetateneasca.

E nevoie de 100.000 de semnături în toată ţara, 5.000 în Bacău. Le “mâncăm pe pâine” aşa cum susţine şi Andreea. Lumea a înţeles importanţa iniţiativelor în urma cărora putem schimba ceva. Dacă ne implicăm mai mult decât o facem doar pe facebook e bine. Am stat alături de voluntari vreo 40 de minute, timp în care am observat că aproximativ 50 de persoane au semnat pe liste. Trebuie şi sigur putem schimba ceva, asta doar luând atitudine.

Andreea Negru: “Floare la ureche, am putea spune, dupa #farapenali.”, despre numarul de semnaturi necesare in Bacau.

Felicitări voluntarilor pentru timpul acordat acestei noi iniţiative şi succes. Detaliile le puteţi citi pe oameninoi.ro, eu doar spicuiesc generalităţile.

Ce propunem?

7 modificări al căror scop este să simplifice accesul cetățenilor competenți la politică și să îmbunătățească oferta politică.

1. Asigurarea unor alegeri corecte
2. Eliminarea pragului electoral la alegerile locale şi europarlamentare
3. Reducerea numărului de semnături pentru înscrierea la alegeri.
4. Alegerea primarilor în două tururi
5. Creşterea numărului de parlamentari aleşi de Diasporă.
6. Vot liber pentru românii din străinătate.
7. Votul preferenţial pe liste de partid (liste deschise)

Etapele proiectului:

– 26 de organizații civice și 4 partide politice propun o inițiativă legislativă cetățenească pentru a duce în Parlament un proiect de reformă a legislației electorale
– Propunerea legislativă este trimisă pentru aviz la Consiliul Legislativ
– Consiliul Legislativ a avizat pozitiv propunerea pe 2 iulie 2018
– Proiectul și avizul consultativ sunt publicate în Monitorul Oficial
– Începe strângerea a cel puțin 100.000 de semnături în 6 luni, din cel puțin 11 județe și Municipiul București
– Odată strânse semnăturile, proiectul și expunerea de motive se înregistrează la Parlament
– Parlamentul înaintează propunerea către CCR pentru controlul de constituționalitate
– Începe procedura parlamentară, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și al Senatului
– Propunerea legislativă este adoptată și trimisă Președintelui spre promulgare.

Vă invit să semnaţi pe listele iniţiativei “Oameni noi în politică”.

Lasă un răspuns