Dumnezeu nu a fost la catedrală.

Pocket

Andreea locuia la Fundeni la etajul 7, camera 702 (atât de “draga” mie) când mi-a scris întâia dată. Am mers s-o văd. Aștepta să fie apta de transplant de ficat de la mama ei, internata cu ea iar eu așteptam alt final pentru #fatadela702 decât cel pe care l-am trăit acum câțiva ani.

Acum câteva zile mi-a scris bucuroasa ca a doua zi intra în operație și i-am spus ca vin s-o vad după. A doua zi m-a contactat cineva apropiat ei. Ceva fusese în neregula la operație. Andreea era acum intubata și aștepta un ficat întreg dacă se găsea unul. “Un miracol” mi s-a spus la telefon. “Ce pot face?” am întrebat firesc. “Doar sa va rugați”. Când mi-am terminat treaba am dat sa intru într-o biserica aflată în drumul meu. Era 19.56 și era închisă. M-am întrebat cât ar costa sa rămână deschisa măcar o biserică pe sector. Sau una pe fiecare oraș.


Am ajuns acasă. Persoana cu care vorbeam de la spital m-a rugat sa postez acest caz astfel încât mai multa lume sa se poată ruga pentru Andreea. Am făcut-o fără tragere de inima. Multi dintre voi ați reacționat. M-am hotărât sa ma rog și eu acasă. Nu mai țin minte câți ani au trecut de când n-am mai făcut asta cum se cuvine. Am vrut sa ingenunchez și parca nu știam cum și nici măcar unde. Am făcut-o chiar lângă masa de poker. Când m-am ridicat de jos chiar m-am amuzat. Toma. Unde putea el sa nimerească? 


A doua zi am fost sunat ca se găsise un ficat și ca urma a doua încercare. M-am rugat iar, de data asta lângă pat, ca un copil. Operația a mers bine. Miracolele există. 
Am vrut sa va spun ca Dumnezeu e mare. Și ca n-a avut timp sa meargă la catedrală. A avut treabă la Fundeni.

Text de Codin Maticiuc 

Lasă un răspuns