Unde te puteai uşura de 1 decembrie? Piţi era la microfon şi cea mai apropiată toaletă la 800 de metri.

Pocket

Nu-s prea multe evenimente în Piaţa Tricolorului, însă dacă ne gândim la cele care au loc totuşi, la numărul de participanţi, putem spune că sunt momente în care în Piaţă se află mii de băcăuani de la mic la mare.

Cu siguranţă cei mai mulţi dintre voi aţi fost nevoiţi să parcurgeţi distanţe lungi în momentul în care aţi avut nevoie de o toaletă, că na, omul mai are nevoie şi de asta pe lângă discursul lui Piţi de la evenimentele locale. Mai ales după discursul ăstuia te poate lovi “tunetele” şi “fulgerele” la cât turcesc mănâncă ăsta. Şi? Care e soluţia? Până în Parcul Trandafirilor sau până-n Cancicov e ceva distanţă. Asta în cazul în care e şi deschis în aceste locaţii. Dată fiind ora la care au loc evenimantele în general, ore târzii, cu siguranţă nu-i deschis. Soluţii?

Ai un copil mic şi strigă la tine, “mami, vreau să fac pipi”. Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta şi îl pui la “colţ”. Văd mulţi părinţi făcând lucrul ăsta pentru că n-au soluţii. Un wc public în zona Pieţii Tricolorului e absolut necesar, unul care ar deservi cetăţenii prezenţi în zona în care vara sau iarna, aglomeraţia e la ea “acasă”. Printre sutele de realizări măreţe ale piţiponcului, avea loc şi una de genul. O proiecta departamentul special al SSPM şi tot era bine. Departamentul de closete, ăla care are un inginer specializat precum SSPM-ul are în toate.

De 1 decembrie m-am reîntâlnit cu un amic după vreo 20 de ani, frig afară, am băut 2 cafele şi brusc îl aud cum mă întreabă unde găseşte un wc în apropiere. Aglomeraţie mare, Piţi spicuia la microfon, mă uit în stânga şi în dreapta şi nu ştiu unde să-l îndrum. Prietenul venit din Germania după ani buni în care nu a revăzut Bacăul, rămâne dezamăgit şi îmi spune că merge urgent încotro vede cu ochii. Revine după vreo 40 de minute şi îmi spune că a ajuns la Piaţa Centrală, abia acolo a găsit un astfel de loc.

Dacă tot a montat toate idioţeniile prin oraş, destul de uşor ar găsi 10mp în care să fixeze o toaletă. E un sentiment nasol să te apuce când ţi-e lumea mai dragă şi să nu ştii la care colţ de bloc să te uşurezi. Apoi îi spui că-i needucat şi că ar fi trebuit să meargă la o toaletă. N-ai cum. Eşti de acord că-i nevoie de o toaletă în locaţia în care au loc mai toate evenimentele importante?

Lasă un răspuns