Uite stadionul, nu-i stadionul. Epopeea noului stadion la episodul 3.

Uite stadionul, nu-i stadionul. Cam aşa am putea spune despre jocul numit fotbal băcăuan. În special legat de stadionul Municipal. Deşi în campania electorală a promis că se va ocupa de modernizarea lui, între timp a uitat de acest lucru cum dealtfel a uitat cam de toate promisiunile din lista #schimb.

O dată la 6 luni simte nevoia să “descopere” subiectul ăsta sensibil, legat de un nou stadion în municipiul Bacău. Aşazisul “parteneriat” cu Dedeman în ceea ce priveşte noul stadion construit de către aceştia, reapare pe tapet. S-a mai vorbit de vreo două ori pe parcursul ultimului an şi “declaraţiile” par identice. “Mergem înainte cu proiectul”, “stadionul se va concretiza”, “Dedeman e o firmă serioasă şi sigur ne vom înţelege”. Însă pe de altă parte se specifică cum că Dedeman ar urma să construiască un stadion de 25 mii de locuri ce va costa aproximativ 25 milioane de euro , pentru ca apoi să-l doneze municipalităţii. Cum? Să-l doneze? Păi care-i parteneriatul în cazul ăsta? O fi şpaga? O fi vreun teren dat la schimb cu acest stadion? Dacă vor să-l facă din banii lor şi apoi să-l doneze, zic că poate să se apuce de pe acum. Cu ce ar trebui să fie de acord Piţi în cazul în care fraţii Pavăl doresc acest lucru? Ceva e putred aici dar vom vedea de-a lungul timpului.

Până atunci, cu siguranţă o să mai vedem subiectul pus pe tapet în vară, peste vreo 6 luni, atunci când Piţi şi PSD Bacău va fi într-o criză de “realizări”.

Lasă un răspuns