Fostul cimitir evreiesc din zona “olimpică”. Curăţat de arborii groşi şi crengile rămase-ntre morminte? Scopul?

Zona Olimpică, aşa cum le plac autorităţilor să denumească perimetrul din jurul Sălii Sporturilor, Bazinului de Înot şi Sălii de Atletism. O fi fost olimpică cândva dar nu acum. În zona asta există ceva ce nu mulţi băcăuani ştiu. Un cimitir. Unul evreiesc şi unde nu s-a mai îngropat vreun suflet de peste 100 de ani, 1917 mai exact.

Comunitatea evreiască este mai puţin cunoscută la nivelul locuitorilor Bacăului. Şi mai puţini, în special cei de vârsta adolescenţei, ştiu că în imediata vecinătate a Sălii de Atletism, mai exact, vecin cu imobilul acesteia, se află vechiul cimitir evreiesc. Ascuns de ochii băcăuanilor ce se perindă în număr mare prin zonă, acesta este pentru comunitatea evreiască, un loc de căpătâi.

Nu mai ştie nimeni numărul de morţi îngropaţi aici dar se ştie că cea mai veche piatră funerară are ca dată, un an de până-n 1700. În 1917, când s-a deschis noul cimitir evreiesc din strada Tolstoi nr. 16, au încetat înmormântările în vechea locaţie. Acum, mai vin din când în când evrei ce vor să-şi vadă mormintele rudelor dar acest lucru e extrem de greu de realizat datorită pietrelor tocite de vânt şi ploi şi de locaţia ce e foarte greu accesibilă. Nu mai punem la socoteală că locul era până nu demult plin de bălării.

Am zis bine, până nu demult, căci azi am observat curăţat locul, oarecum. Adică tăiaţi copacii groşi, bătrâni şi cu diametre mari, Crengile subţiri şi bălăriile au rămas strânse în movile prin tot cimitirul. Cine a tăiat acolo a avut nevoie de lemn bun nu de crengi. Ca în celelalte locuri despre care vă tot vorbesc prin Bacău. Copacii tineri, ăştia doar cât mâna de groşi, au rămas acolo. N-aş da-o în fundul ăstora de la primărie că nu ştiu dacă-i mâna lor, deşi e treabă asemănătoare ca-n Cancicov. Însă dacă-i mâna comunităţii evreieşti e mai grav. Ei ar fi trebuit să aibă simt de răspundere în bătaia de joc pe care am surprins-o în curăţarea cimitirului.

Cu toate acestea, nu se pune problema vânzării locului, aceasta pentru că “la noi locul este pe veci. Chiar dacă un mormânt are mai mult de o mie de ani, dezgroparea nu e permisă. Pentru a îngriji acel spaţiu am avea nevoie de milioane”, a spus Vigdar Hari, preşedintele Comunităţii evreilor din România într-unul din ziarele locale în 2011.

Măi să fie. Deci nu-i permisă dezgroparea şi nici vânzarea. De ce simt eu că locul ăla nu va mai rămâne mult timp cu acele pietre funerare? Zona e prea valoroasă ca să rămână un simplu cimitir nefolosit de o sută de ani.

Să revin la tăierile de arbori din cimitir. Ele par clar cu alt interes decât curăţenia cimitirului. Când laşi în urma tăierii, toate crengile şi bălăriile adunate moviliţe, e clar că interesul a fost masa lemnoasă. Chiar dacă n-o fi mâna administraţiei locale, oricum tăierile au avut loc cu autorizaţii eliberate de cei în măsură. Şi totuşi unde merge tot lemnul ăsta tăiat din Cancicov, Gherăieşti, Aleea Parcului, cimitirul evreiesc, zona olimpică lângă terenurile de tenis, Insula de Agrement, strada Aeroportului şi alte zone? De ce rămân în urmă, în toate locaţiile, tot ce înseamnă crengi şi resturi vegetale nesemnificative? Care-i interesul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *