Pasajul Letea impracticabil, calea ferată traversată în continuare în mod periculos.

În 2016 s-a renovat pasajul Letea. Pe “repede-înainte” şi doar un var proaspăt însemnând respectiva renovare. Piţi pusese şi un poliţist local care să menţină ordinea şi curăţenia în pasaj dar într-o lună s-a făcut nevăzut. Au atât de multe lucruri importante de făcut cei de la Locală încât nu mai apuca să facă pază şi la pasajul Letea.

Piţi a promis în februarie 2018 că se va ocupa de acest pasaj, menţionând faptul că are în plan modernizarea lui şi punerea în funcţiune la parametri decenţi. Clar e şi faptul că pasajul a fost mereu vandalizat de cetăţeni, nicidecum n-a venit Piţi să-şi facă nevoile aici dar cred totodată că e de competenţa administraţiei să întreprindă măsurile necesare ordinii în această locaţie.

Avem două pasaje în Bacău, pietonale zic, dar ambele sunt atât de greu de repus în circulaţie aşa încât ne temem să credem că realizările viitoare ale oraşului vor fi senzaţionale. Ne gândim şi visăm la stadioane de 25 milioane de euro şi la Centura promisă pentru 2020 şi avem o altă realitate în faţă.

În tot acest timp în care pasajul e realmente impracticabil pentru cetăţenii din zonă, calea ferată e traversată în acelaşi mod periculos.

1 thought on “Pasajul Letea impracticabil, calea ferată traversată în continuare în mod periculos.

  1. Singura solutie viabila ar fi un sistem de supraveghere in oras..cat mai multe camere..cel putin in zonele cheie

Lasă un răspuns