Mâine e ziua cea mare! #şîeu va ocupa tot online-ul mâine! În caz că nu “cade” iar facebook.

Mâine e ziua cea mare. Cea în care se pune în “mişcare” protestul #şîeu, protest iniţiat de suceveanul Ştefan Mandachi. Mâine e 15 martie şi ora 15.00 va deveni momentul anului, unul care va “concura” cu momentul plăcuţelor suedeze.

Foarte multe persoane din Bacău şi-au anunţat participarea la protestul de 15 minute, cel care vrea să atragă atenţia autorităţilor în legătură cu inexistenţa autostrăzilor în Moldova. O mulţime de firme conduse de băcăuani sătui de indiferenţa guvernului român au anunţat că îşi vor suspenda activitatea mâine de la ora 15.00 pentru 15 minute.

Sunt un simplu angajat şi am hotărât de săptămâna trecută să mă alătur iniţiativei prin suspendarea activităţii mele timp de 15 minute mâine 15 martie 2019, ora 15.00. Te invit să te alături protestului şi să tragem un semnal de alarmă. Moldova nu trebuie să fie marginalizată în continuu pentru că şi noi facem parte din România.

Rugămintea mea e să faceţi o fotografie sau un clip video scurt cu momentul în care ţi-ai suspendat activitatea mâine, asta dacă te alături protestului, apoi să le trimiţi pe messenger către noi. Vom încerca să realizăm un colaj foto/video cu momentele în care băcăuanii protestează. Vă mulţumesc şi ne vedem mâine la protest!

#şîeu

Share:

Lasă un răspuns