Taximetriştii băcăuani protestează împotriva Uber şi agresează doamnele? Vă aştept următorul protest!

Că sunt mult mai multe taxiuri în Bacău decât poate oraşul “duce” ştim cu toţii, că sunt unii taximetrişti nesimţiţi se tot explică în diferite postări ale clienţilor nemulţumiţi, că nu folosesc aparatul de taxat la curse se ştie. Mă refer la unii dintre ei pentru că sunt totuşi taximetrişti ok şi care îşi văd şi îşi fac treaba ca la carte.

Că fac proteste împotriva apariţiei reţelei UBER ştim din protestele naţionale şi o bună parte a românilor le-au reproşat că au tupeul ăsta. Cei de la UBER se comportă exemplar după spusele multor clienţi aşa că unii taximetrişti mai bine ar începe să îşi îmbunătăţească serviciile decât să privească în curtea vecinului.

Ieri în parcarea Stadionului a avut loc o întâmplare nefericită în care protagoniştii au fost câţiva taximetrişti şi o doamnă conducatoare auto. Ştiţi locul acela de la colţul parcării undeva în spatele restaurantului Boulevard. Acolo nu-i locul lor de parcare, cel puţin nu autorizat de Primărie. Însă nişte tembeli cu Loganuri galbene încearcă să facă legea acolo. În imaginea de mai jos observaţi locul liber din parcare şi două maşini de taxi ce îl blochează.

O băcăuancă a vrut şi ea săraca să îşi parcheze maşina acolo dar n-a ştiut de obiceiurile proaste ale acestor taximetrişti băcăuani. I s-a explicat că vor pleca de pe loc doar cu client şi că n-are decât să aştepte. Doamna a scos telefonul şi a fotografiat numărul taximetristului.

Atât le-au trebuit nesimţiţilor. Au tăbărât pe doamna care avea acest tupeu şi i-au deschis portiera pentru a o trage afară, i-au adresat injurii şi au încercat să-i dea o lecţie. Tipic unora din breasla asta care se plictisesc în timpul de aşteptare până la următorul client.

Hai să vedem câte locuri au autorizate de la Primărie taximetriştii, pentru zona Stadion.

3? Păi nu cumva aţi sărit calul domnilor? Şi chiar era necesar să fiţi şi nesimţiţi? În stradă ar trebui să staţi dar mai ales în număr de maxim 3! Înţelegeţi? Ce văd eu în poză de mai jos? Vedem des şi 7 taxiuri aici.

Alexandra, doamna agresată menţionează în postarea de pe grupul Radar Bacău că “domnii” erau nişte “boşorogi”. Păi să ai o aşa vârsta înaintată şi să nu ştii nimic de bunul simţ? Păcat. Mai mare păcat e că nimeni n-a sărit în ajutorul doamnei deşi evenimentul a avut loc la ora 10.30 ieri dimineaţă. Dezamăgitor!

Vă aştept la următorul protest domnilor! Să pot vedea cel mai mare număr de nesimţiţi pe metrul pătrat! Locul
ăsta din parcare nu-i doar al taxiurilor, da?

Share:

Lasă un răspuns