7 poze, 7 utilaje, 7 zile pauză şi 7 situri arheologice pe Centură. S-a fâsâit zelul pesedist? Am luat pauză?

Bombă tipărită în ştirile de astăzi, una care e legată de Centură (nu autostradă) pentru că nu-i aşa, problemele abia au început. Şi să vezi istorie a Centurii pe care Benea a inaugurat-o fără să o înceapă.

Cică au apărut 7 situri pe traseul Centurii. Băi băieţi, de aceste situri se ştia de când lucrau turcii însă nu aţi vorbit despre asta tocmai pentru că ştiaţi că nu dă bine. Bine au dat pozele şi filmările cu drona de la inaugurarea Centurii, alea care anunţau că lucrarea se poate finaliza anul ăsta! Aţi uitat deja că aţi lansat zvonul cu finalizarea în 2019? Noi nu.

Deci lucrările nu mai pot continua sau cel puţin vor fi încetinite în mare parte din cauză că nişte zeci de specialişti aduşi de la Buzău şi de la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” vor lucra la această problemă. Contractul legat de siturile arheologice în speţă cercetarea arheologică preventivă se ridică la circa 80.000 de euro şi va dura 4 luni de zile. Cazarea şi masa specialiştilor costă 250.000 lei. Timp de 4 luni de zile se va lucra mai mult la situri, în număr de 7 şi nu la Centură. La licitația pentru serviciile de cazare s-au prezentat 3 ofertanți, iar câștigătoare a fost declarată Asociația Fotbal Club Municipal Bacău, care a venit cu o ofertă de 180 de lei, preț pe cazare și masă pentru o persoană, pe zi. Fain.
Că încerci să vinzi gogoşi cum că nu e afectată munca la Centură, e de aşteptat însă o poţi întoarce pe orice parte şi tot nasol dă. Zelul tartorului care merge la Bruxelles pentru autostrăzi s-a fâsâit. Urmează filmele cu proşti care vor avea mii de spectatori.

Lasă un răspuns